Evoltra

国: 欧州連合

言語: ルーマニア語

ソース: EMA (European Medicines Agency)

即購入

製品の特徴 製品の特徴 (SPC)
25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 (PAR)
04-02-2016

有効成分:

clofarabină

から入手可能:

Sanofi B.V.

ATCコード:

L01BB06

INN(国際名):

clofarabine

治療群:

Agenți antineoplazici

治療領域:

Leucemia limfoblastică limfoblastică a celulelor precursoare

適応症:

Tratamentul acut leucemie limfoblastica (toate) la pacienţii pediatrice care au recidivat sau sunt refractare la primirea cel puțin două regimuri prealabilă şi în cazul în care nu există nici un alt tratament opţiune anticipate să ducă la un răspuns durabile. Siguranța și eficacitatea au fost evaluate în studiile la pacienții cu vârsta ≤ 21 de ani la diagnosticul inițial.

製品概要:

Revision: 33

認証ステータス:

Autorizat

承認日:

2006-05-29

情報リーフレット

                                30
B. PROSPECTUL
31
PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR
EVOLTRA 1 MG/ML CONCENTRAT PENTRU SOLUŢIE PERFUZABILĂ
clofarabină
Acest medicament face obiectul unei monitorizări suplimentare. Acest
lucru va permite
identificarea rapidă de noi informaţii referitoare la siguranţă.
Puteţi să fiţi de ajutor raportând orice
reacţii adverse pe care le puteţi avea. Vezi ultima parte de la pct.
4 pentru modul de raportare a
reacţiilor adverse.
CITIŢI CU ATENŢIE ŞI ÎN ÎNTREGIME ACEST PROSPECT ÎNAINTE DE A
ÎNCEPE SĂ UTILIZAŢI ACEST MEDICAMENT
DEOARECE CONŢINE INFORMAŢII IMPORTANTE PENTRU DUMNEAVOASTRĂ.
•
Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
•
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră.
•
Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu
trebuie să-l daţi altor
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală
ca dumneavoastră.
•
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră. Acestea includ
orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi
pct. 4.
CE GĂSIŢI ÎN ACEST PROSPECT
:
1.
Ce este Evoltra şi pentru ce se utilizează
2.
Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Evoltra
3.
Cum să utilizaţi Evoltra
4.
Reacţii adverse posibile
5.
Cum se păstrează Evoltra
6.
Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1.
CE ESTE EVOLTRA ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Evoltra conţine substanţa activă clofarabină. Clofarabina face
parte dintr-o familie de medicamente
denumite medicamente anticanceroase. Acţionează prin împiedicarea
creşterii celulelor albe sanguine
anormale şi prin omorârea lor în cele din urmă. Acţionează cel
mai bine împotriva celulelor care se
multiplică rapid – cum sunt celulele canceroase.
Evoltra se utilizează pentru tratarea copiilor (cu vârsta ≥ 1 an),
adolescenţilor şi adulţilor tineri, cu
vârsta până la 21 de ani, cu leucemie limfoblastică acută (LLA),
în cazul în care t
                                
                                完全なドキュメントを読む
                                
                            

製品の特徴

                                1
ANEXA I
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
2
Acest medicament face obiectul unei monitorizări suplimentare. Acest
lucru va permite
identificarea rapidă de noi informaţii referitoare la siguranţă.
Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt
rugaţi să raporteze orice reacţii adverse suspectate. Vezi pct. 4.8
pentru modul de raportare a reacţiilor
adverse.
1.
DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Evoltra 1 mg/ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă
2.
COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare ml de concentrat conţine clofarabină 1 mg.
Fiecare flacon de 20 ml conţine clofarabină 20 mg.
Excipient cu efect cunoscut:
Fiecare flacon de 20 ml conţine clorură de sodiu 180 mg, care este
echivalent cu 3,6 mg de sodiu pe
ml (0,2 mmol).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3.
FORMA FARMACEUTICĂ
Concentrat pentru soluţie perfuzabilă
Soluţie limpede, practic incoloră, cu un pH de 4,5 până la 7,5 şi
cu o osmolaritate de 270 până la
310 mOsm/l.
_ _
4.
DATE CLINICE
4.1
INDICAŢII TERAPEUTICE
Tratamentul leucemiei limfoblastice acute (LLA) la copii şi
adolescenţi care au prezentat o recidivă
sau care sunt refractari la tratament, după ce au fost trataţi
anterior cu cel puţin două scheme de
tratament şi pentru care nu există o altă opţiune terapeutică
despre care se anticipează că va determina
un răspuns durabil. Siguranţa şi eficacitatea au fost evaluate în
cadrul studiilor la pacienţi cu vârste
≤ 21 ani la momentul diagnosticului iniţial (vezi pct. 5.1).
4.2
DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
Tratamentul trebuie iniţiat şi supravegheat de un medic cu
experienţă în îngrijirea pacienţilor cu
leucemie acută.
Doze
_Adulţi (inclusiv vârstnici) _
Datele disponibile în prezent sunt insuficiente pentru a stabili
siguranţa şi eficacitatea clofarabinei la
pacienţii adulţi (vezi pct. 5.2).
_Copii şi adolescenţi _
_ _
_Copii şi adolescenţi (cu vârsta ≥ 1 an)_
Doza recomandată pentru monoterapie este de 52 mg/m
2
de suprafaţă corporală, admin
                                
                                完全なドキュメントを読む
                                
                            

他の言語のドキュメント

情報リーフレット 情報リーフレット ブルガリア語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 ブルガリア語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 ブルガリア語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット スペイン語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 スペイン語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 スペイン語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット チェコ語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 チェコ語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 チェコ語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット デンマーク語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 デンマーク語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 デンマーク語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット ドイツ語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 ドイツ語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 ドイツ語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット エストニア語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 エストニア語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 エストニア語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット ギリシャ語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 ギリシャ語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 ギリシャ語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット 英語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 英語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 英語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット フランス語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 フランス語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 フランス語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット イタリア語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 イタリア語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 イタリア語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット ラトビア語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 ラトビア語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 ラトビア語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット リトアニア語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 リトアニア語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 リトアニア語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット ハンガリー語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 ハンガリー語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 ハンガリー語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット マルタ語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 マルタ語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 マルタ語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット オランダ語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 オランダ語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 オランダ語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット ポーランド語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 ポーランド語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 ポーランド語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット ポルトガル語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 ポルトガル語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 ポルトガル語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット スロバキア語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 スロバキア語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 スロバキア語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット スロベニア語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 スロベニア語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 スロベニア語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット フィンランド語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 フィンランド語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 フィンランド語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット スウェーデン語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 スウェーデン語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 スウェーデン語 04-02-2016
情報リーフレット 情報リーフレット ノルウェー語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 ノルウェー語 25-05-2023
情報リーフレット 情報リーフレット アイスランド語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 アイスランド語 25-05-2023
情報リーフレット 情報リーフレット クロアチア語 25-05-2023
製品の特徴 製品の特徴 クロアチア語 25-05-2023
公開評価報告書 公開評価報告書 クロアチア語 04-02-2016

この製品に関連するアラートを検索

ドキュメントの履歴を表示する